Cântarul din drum

April 20th, 2015

Știți omuleții ăia care stau pe marginea drumului cu-n cântar de baie și pescuiesc din când în când câte-un 50 de bani de la vreun trecător dornic să-și afle greutatea? Mvai, cât îi uram când aveam nșpe kilograme-n plus! Mai ales când nu erau dintr-ăia pasivi, care stau, tac și așteaptă. Adică sunt și dintr-ăia care te abordează și te invită. Nu știu dacă se vedea și pe fața mea, dar în vremurile mele extra-pufoase mă apuca pe dinăuntru un amestec puternic de iritare și rușine.

Dar știți cine mă enerva mai tare decât genul ăsta de individ? Individul care se oprea să se cântărească, iar asta pentru că nu mi-a fost dat să întâlnesc decât mândruțe de 50 de kile care se urcau entuziasmate și apoi dramatizau că s-au îngrășat. Sincer, chiar n-am văzut niciodată altă categorie de oameni care să se oprească și să se cântărească pe stradă. Ori era o fâță cu ”iubi” după ea, pe care ”iubi” urma s-o alinte ulterior și să-i spună că, vai, nu-i grasă, e superbă și lumina ochilor lui, ori era o fâță dintr-un grup de fâțe (de regulă cea mai mândră din grup), pe care, la fel, trebuia s-o consoleze și aduleze ulterior alaiul.

Ah, și mai uram și cântăritul în grup (din generală și liceu) când ne mai adunam după ore pe-acasă pe la una sau alta. Nu-i niciun secret că eram cea mai grasă din orice grup, dar nu era doar rușinea aferentă statutului, ci și dezgustul față de răspunsurile alea teatrale și vizibi false ale fetelor care aveau 52 kg și se știau la 51,8…

Ah, Doamne, bine că s-au dus vremurile alea! Nu, nu m-am oprit vreodată-n stradă să mă cântăresc (că doar am cântar acasă, chiar 2, și-mi monitorizez zilnic greutatea), însă nu mai am niciun motiv pentru care să simt rușinea. Din contra, sunt în continuare mândră și fericită că am deja doi ani de când reușesc să mă mențin cu variații foarte mici (și nu v-o spun ca să mă laud, ci ca să vă motivez și să n-aveți dubii – se poate!).

2 Responses to “Cântarul din drum”

  1. alina says:

    stiu ca o sa ajungi si tu la 50 si putiine kg… sa te urci si tu atunci pe un cantar de genul ca sa ai si o amintire frumoasa in legatura cu asta..desi cred ca si acum ai putea sa o faci la fel de usor si reconfortant… mie imi vine sa rad acum pentru ca ma uit ca la statuie la cantarele acelea super pro din farmacii ca mi-e teama sa nu-mi zdruncine realitatea dulce a cantarului de acasa.. :) )

    • Emi says:

      Alina, când o să-mi propun ferm să ajung acolo, n-am niciun dubiu că o să se întâmple. Încă nu pare să fie momentul :) ) dar da, te înțeleg, cele din farmacii m-au cam tentat și pe mine, pentru că-ți arată mai multe chestii (doar că n-ai cum să te cântărești dezbrăcat, deci o să fie un pic de plus :D )

RSS feed for comments on this post. And trackBack URL.

Leave a Reply