Încă un sfat de menținere

September 3rd, 2014

Știți ce ajută mult la menținere? Să mai ajungeți ocazional pe lângă oameni care încă au (mari) probleme cu greutatea și cu cât sunteți în relații mai apropiate, cu atât mai bine! Știți de ce? Pentru că omul se obișnuiește ușor (mult prea ușor) cu binele și uită repede prin ce a trecut. Dacă vorbim despre slăbit în particular, omul uită repede efortul din spatele rezultatului (cu abstinențe de tot felul, frustrări mai mari sau mai mici, renunțări, pași înapoi etc.) și, culmea, uită și cât de nefericit era înainte de regim.

Ei bine, să stai lângă un om care încă e în stadiul pre-regim îți readuce în conștiință niște lucruri pe care ai ales să le cam uiți și, tocmai pentru că-s dureroase, s-ar putea să te zgâlțâie bine și să te ajute să revii pe calea cea dreaptă dacă, cumva, o cam luaseși pe arătură. Eu ajung cam la vreo lună jumătate, două, pe aproape de niște oameni tare dragi mie care nu reușesc nicicum să se mobilizeze, deși ar avea mare nevoie. Adică nu-i problemă de estetică, doar îi iubesc oricum, dar nu vreau să mă gândesc că în curând probabil vom vorbi despre probleme reale de sănătate asociate kilogramelor în plus. Din păcate, n-am cum să-i ajut. Până n-or să vrea ei și n-o să vină mobilizarea dinăuntru, fix de acolo de unde trebuie, ca să te țină pe tot parcursul procesului, nu e nimic de făcut. Puterea exemplului n-a mers, deși am stat pe-aproape și când țineam regim și-au văzut că se mănâncă bine, mă văd și acum cât mi-e de bine și, mai mult, mă văd că mă și mențin, ba chiar fără eforturi titanice. Nimic din toate astea n-a fost suficient, cicălitul nu e o opțiune și nici măcar apropo-urile nu-s o idee bună că, deh, mâncare și grăsimea-s mereu subiecte sensibile pentru toți suferinzii…

Și de fiecare dată când ajung la ei revăd episoade din fostul meu Eu. Revăd fuga de poze, revăd eforturile disperate de a se ascunde pe (de?) sine, revăd evitarea, revăd frustrarea, revăd negarea și revăd inclusiv durerea din al treilea strat de cusături pe pantalonii ĂIA (da, pantalonii ăia care-ți vin bine și, mai mult, ăia care să fie și comozi, căci așa ceva se găsește rar tare pentru grăsuți, așa că ții de ei ca de-o comoară și-i resuscitezi oricât e omenește posibil…). Sigur că mă dor toate de fiecare dată, o dată pentru amintiri și încă o dată pentru ei, căci le trăiesc acut încă. Și-aproape nu înțeleg cum de preferă să se chinuie cu lucrurile astea zi de zi, lună de lună, an de an (de ani de zile) decât să investească un an și ceva (poate doar câteva luni?) într-o schimbare care să le transforme viețile enorm de mult în bine…

Dar n-am cum să judec. Eu de ce n-am făcut pasul ăsta mai devreme? Dumnezeule! Mi-amintesc de mine, printr-a șaptea, căutând cu disperare stele căzătoare și punându-mi MEREU aceeași dorință – să fiu slabă. Cumva, cu vreo 10 ani întârziere, dorința mea s-a împlinit, dar hazardul a avut doar un mic rol în povestea asta, iar scopul a fost atins mai presus decât orice prin efort propriu și determinare.

4 Responses to “Încă un sfat de menținere”

  1. Elena Circeag says:

    Doamne,ca bine le mai zici.Mi ar placea da am un psiholog ca tine.

  2. Elena Circeag says:

    Am vazut la profilul tau tocmai de asta iti spuneam.,,Te cunosc”de la discutii noi dukan,mi au atras atentia raspunsurile tale rabdatoare si politicoase chiar si la cele mai simple intrebari.O sa te , , citesc”in continuare,cu drag

RSS feed for comments on this post. And trackBack URL.

Leave a Reply