Rochiile trecutului

May 8th, 2015

Dacă vine iar un val de frig să știți că e vina mea, pentru că am îndrăznit să fac ieri rocada dintre garderoba de sezon rece și cea de vară și nu de alta, dar după fiecare tură de cald când m-am hotărât să fac un pas spre vară universul mi-a mai trântit niște frig. Așa s-a întâmplat anul ăsta și când am zis că-i vremea să schimb plapuma de lână sănătoasă cu o pilotă subțirică, atunci când mi-am băgat aeroterma în concediu, ba chiar și când am îndrăznit să renunț la cizme și palton. Dar să revenim la garderobă :)

Mai ales de când am schimbat aproape toate hainele după Dukan (cred că mai am doar vreo 2-3 chestii de dinainte) mi-am făcut un obicei din a dona hainele de care nu m-am atins în ultimul an atunci când fac rocada între sezoane. Așa ajung să trec prin toate hainele și ieri am avut surpriza de a redescoperi rochia pe care am purtat-o la banchetul de la sfârșitul liceului. Țin minte că atunci am umblat prin tot orașul și erau peste tot mărimi mult prea mici pentru mine și mi-am cam luat ce mi-a venit. Nu pot să spun că s-a nimerit a fi chiar o rochie urâtă, dar era departe de ce-mi doream și în mod normal n-aș fi optat chiar pentru ea. Dar a fost prima mea rochie de seară, banchetul a fost prima ocazie pentru care mi-am aranjat părul la coafor și petrecerea a fost foarte, foarte faină! Totuși, țin minte că era cam mulată și am fost toată seara pe modul ”nu mânca mult și suge burta”.

Întâmplarea face că anul trecut l-au apucat nostalgiile pe un fost coleg și a postat pe Facebook niște poze de atunci și n-am să mint: în ciuda amintirilor foarte frumoase de atunci, nu m-a încântat să văd dovezile fotografice. Adică cel mai mult m-am îngrășat după ce m-am mutat la București, dar m-am văzut și acolo într-o formă deloc suplă și mi-am dat seama că, din fericire, mă despart măcar vreo zece kilograme de poza aia. Și de curiozitate am pus rochia aia pe mine…

Fără pic de modestie am să recunosc că iar m-a inundat mândria. E largă, mai lungă și stă pe mine ca pe gard. Ca să stea mulată cum stătea în urmă cu vreo 9 ani ar trebui să-i zboare măcar vreo 15 cm din talie. Iar reamintirea efortului și reușitei mi-au dat un tonus al naibii de bun, cu atât mai mult cu cât în ultima vreme am fost cam ciufută din cauza celor 2-3 kilograme pe care le-am pus în săptămâna deadline-ului haotic.

Nu pot decât să sper că am să rămân tot restul vieții mai slabă ca-n liceu, cum sunt acum. Iar asta vă cam doresc și vouă! :)

Leave a Reply